E sâmbătă … şi e ora 8:00. E decembrie şi sunt 8 grade, iar eu mă plimb pe străzi… cu un scop, desigur ..
Mi-era dor să văd pustii străzile oraşului şi porumbei făcând pirute în aer, deasupra piaţetei centrale…
Ma bucur de aerul de dimineaţă şi învârt ochii după clădirile vechi. Când voi ameţi, am să mă opresc într-o cafenea micuţă şi am să mă îmbăt cu parfum de ciocolată caldă…
Până atunci, însă…
teribil îmi plac străzile, dimineaţa, când oraşele mari
se trezesc încă
obosite, când străzile au ceva proaspăt mirosind însă
în acelaşi timp a
sudoare, sudoarea măturătorilor care au măturat peste
noapte
(Matei Vişniec – 200 de cafele pe oră)
sursa foto
Într-un cub de zahăr stă sufletul meu; cubul scufundat în pahar iar paharul pe marginea sobei..
De la prea multa căldură, paharul se sparge iar sufletul meu nimereşte-n văpaie. Arde la foc iute, odată cu lemnele din sobă…
Şi totuşi, rămâne cenuşă…
________________________
*Soba-i un loc de refugiu şi atât... Dar poate... poate într-o zi ... sursa foto
… a oprit în gara sufletului meu … şi nu se urneşte nici după ce am zăvorât porţile.
Prolog
Decor: O cană cu ceai, îndulcit cu zâmbete, aşezată pe masa de lângă fereastră
Personaje: ea şi bărbatul din tablou care cântă la pian…
Timp: acum, sau mâine … sau ieri?!
****
Privea adânc de-a lungul linguriţei argintii
de-a dreptul în cana cu ceai, în timp ce
ochii bărbatului din tablou erau fixaţi
asupra partiturii, aflată pe repeat.
Scufunda încet cubuleţe de zahăr
privind nemişcat în adâncul cănii.
De la mare distanţă, nimicul
părea un punct gigantic.
DEZAMĂGÍRE s. decepţie, deziluzie ;
Dar din dezamăgiri se nasc noi speranţe.
____________________________________________________
Astăzi sunt fericită… entuziasmată. Vizez din nou. E ultima zi în care pot face asta…e ultima zi în care pot fi copil… Am sărbatorit ca atare. Nu ştiu dacă am sărbătorit faptul că mâine devin majoră, sau faptul că închei, cel puţin aparent, o etapă importantă din viaţa mea.
Îmi propusesem ca odată cu iarna, să încep o viaţă nouă…o viaţă de adult, aşa cum îmi cere societatea. Căcat! Astăzi mi-am dat seama că nu asta e ceea ce îmi doresc. Nu vreau să trăiesc printre snobii care se ghidează după reguli nescrise… Nu vârsta te face mai matur aşa că îmi voi putea permite din când în când câte o scăpare infantilă…
Pot avea dublă personalitate. Pot fi deopotrivă copil şi adult…aşa cum am făcut azi… După un Manhattan băut într-un local în care zarva era cuvântul de ordine, am preferat sa îmi petrec restul timpului în linişte, pe faleză, mâncând vată de zahăr…şi ce contează că m-am murdărit pâna la coate, sau că eram lipicioasă în obraji?
Şi ce dacă fac 18 ani? Ramân aceeaşi eu…cu aceleaşi neînsemnate obiceiuri care îmi fac viaţa mai frumoasă.
Iar acum râd. Şi mă uit peste pozele vechi şi râd iar. Şi mănânc plăcintă de dovleac şi beau vin roşu … şi m-a cam luat ameţeala…dar râd… Şi ascult Vama …şi iar râd.
Şi ciudat, dar e numai meritul tău…
Se pare că totuşi mi-am primit cadoul. 
Sunt fericită. Punct.
…autumn feelings..ce dacă e iarnă?
Sursa foto
Azi, marionetele s-au răzvrătit.
Astăzi, marionetele au căpătat raţiune. Nu îşi mai lasă sufletul jucat în sforile păpuşarilor neiscusiţi, şi nici zeflemisit de copii răsfăţaţi.
Sursa foto
Astăzi, după mult timp, am păşit din nou în sfera amintirilor ce le credeam uitate. Şi mi s-a făcut dor…
S-a schimbat puţin decorul, dar jazzul încă animă cafeneaua scăldată în semiîntuneric, iar ceaiul îşi păstrează aceeaşi aromă de portocale…
Lipsim noi …
Sursa Foto
.. cafea cu lapte şi aburi ce se înalţă din ceaşcă. Şi cu fiecare înghiţitură simt cum sorb din amărăciunea visurilor frânte şi a speranţelor risipite în bătaia vântului; pentru că nu mai e nimic din tot ce-a fost sau ce ar fi putut să fie.
